In acest topic se vor posta eseuri pe orice tema. Daca postezi mai mult de 3 eseuri in acest topic, iti poti deschide un topic propriu cu compunerile tale.

POVESTEA UNEI MOARTE VII


A fost o data o fata , una , diferita , una care de nimeni nu era inteleasa , nici de ea insasi . Se nascuse cu raceala si rautate in sange . Cu obsesie in ganduri si indiferenta in fapte . O viata partial normala duse pana la o vreme . Acea vreme fiind inceputul luptei dintre elementele ce o alcatuiau . Lupta s-a sfarsit repede , aceasta fiind castigata de un nimic crud ce ii domina mintrea si lasa ca intunericul sa o devoreze crunt . Ochii ei pareau mai infioratori ca de obicei iar gandurile macabre o afectau mult prea tare in exterior . Simtea placere doar in gusturi amare precum moarte si suferinta . Incepea sa uite ... sa uite tot ce a fost odata si sa-si doreasca tot mai mult sa vada sange ... sa-si vada propriul sange . Gandurile ei o faceau sa se izoleze . Iar cand cei ce nu trebuiau sa stie ce era ea cu adevarat , aveau banuieli , ea le spunea ca fie e proasta fie anormala . Dar nu se putea abtine cruditatea , rautatea si intunecimea din ea ca sa nu spuna acele cuvinte cu un ranjet nebunesc pe buze . Nu mai era o fata . Uneori vorbea cu oameni diferiti si le spunea mentalitatea ei . Dar cand acestia plecau , ... innebunea . Chiar daca aparent vorbea cu ceilalti , si era o fire partial pozitiva si uneori chiar vesela , ea nu gandea asa ... ea sa gandea doar la moarte . Ea nu vedea in culori ... ea nu-i vedea pe cei din jurul ei ... ea nu vedea nimic . Poate intr-o zi isi va implini visul de a-si vedea propriul sange ... dar defapt nu va vedea nimic ... cum niciodata n-a vazut ... Caci ea era si e ... o MOARTA VIE !!

Mastara, imi place cum scrii Creezi o intensitate ce se amplifica treptat ... Dar mi s-a parut km dramatic sfarsitul




Un tramvai numit... iubire?!

Cineva mi-s spus candva sa nu fug niciodata dupa tramvaie sau dupa barbati... Ca nu este nicio problema daca il pierzi p acesta. Cu siguranta va veni altul.
Exista oameni care isi petrec toata dimineata pregatindu-se pentru serviciu si aranjandu-se pana la refuz. Acestia in mod inevitabil ajung sa intarzie la serviciu. Si, in disperarea lor, alearga sa prinda acel ultim tramvai care i-ar putea duce acolo la timp.
Apoi mai exista si oameni care nu se pregatesc excesiv, oameni mai detasati. Acestia pleaca de acasa din timp si, ajunsi in statie, pot sa chiar sa astepte un al doilea tramvai daca primul pare prea aglomerat.
Ma intreb din ce categorie fac eu parte... Am alergat dupa un tramvai de curand. Si l-am prins. Era cam aglomerat. Dupa cateva statii a trebuit sa cobor ca sa las pe altcineva sa coboare. Si cand sa ma urc inapoi, usile mi s-au inchis in mod irevocabil.
Am ramas in statie, privind cum se indeparteaza. Mi-am incrucisat bratele, si am inceput sa bat din varful piciorului, nerabdatoare. Ce ma faceam daca intarziam?
Dar din fericire, a venit repede un alt tramvai. Si era nou! Iar usile mi s-au deschis imediat ce am apasat pe buton. Nu era aglomerat, chiar am avut loc si pe scaun. Si ca sa vezi, nu era nicio guma lipita de acesta, iar geamurile erau clare, nu aveau tot felul de zgarieturi si mazgaleli obscene.
Mi-am dat seama k puteam sa nu alerg deloc dupa primul tramvai, ca puteam sa il astept p acesta si nu ma mai enervam si nu mai ma uitam lung dupa el atunci cand a plecat.
Si mi-am mai dat seama k pana la destinatie pot sa schimb oricand tramvaiul, pana gasesc unul cu un traseu placut si care sa indeplineasca toate conditiile necesare pentru a ma bucura de o calatorie placuta. Poate in acel moment voi uita de mine si nu imi va mai pasa daca intarzii. Poate voi privi pe geam si voi merge pana la capat...



Nota:
Pentru a nu se interpreta gresit, destinatia reprezinta absolutul. O fiinta umana, nu poate deveni geniu, viata sa neacordandu-i destul timp pentru a dezlega enigmele vietii. Singura cale ca un muritor sa devina intreg, adica sa atinga absolutul, este de a se realiza prin iubire.
A nu se interpreta acel "capat" ca sex sau casatorie sau orice aberatie de genul. Capatul reprezinta gasirea celuilalt, a jumatatii alaturi de care poti forma o sfera.

nice story mire...superba...asta a fost marea castigatoare?
Eu cu mine insumi…

Noapte…frig…intuneric…ce-i asta?...De ce sunt ud?...Valuri?..Apa?...Aaa…marea…ce caut eu la mare?...Cine sunt?...Nu stiu…De ce ma aflu aici?...Nici asta nu stiu…Valuri immense care se indreapta spre mine…Nu am facut nimic rau!...Ma inec!...De ce nu ma ajuta nimeni?...Cu ce am gresit?...De ce va uitati asa la mine?...valuri…si mai multe valuri…nici o stea…nici luna…E intuneric…Marea ma cheama…Ma inghite…Nu vreau sa merg!!!...Marea…marea…marea e destinul meu? Aici trebuie sa ajung?...Valuri uriase ma imbratiseaza…Ma simy sufocat…Nu! Nu inecat…sufocat…Apa e fierbinte…Apa din mare fierbe!...De ce se uita toata lumea la mine?...De ce nu ma ajuta cineva?...Delfini?...Nu…monstri marini…e imposibil!...Nu-i lasati sa ma omoare!...Cu ce am gresit?...De ce nu ma ajuta nimeni?...Apa m-a inghitit…Gata!...Totul s-a sfarsit!...Nu mai simt nimic decat apa din jurul meu…pesti..corali…de ce e totul rosu?...Apa e rosie…e…nu mai e apa…e sange!...Sangele meu? Nu!...Sangele pe care l-am varsat…Eu?...Eu nu am omorat pe nimeni…Niciodata!...Si totusi marea imi spune ca da…Urasc marea!!...Urasc peisajul acesta macabre…fara luna…fara stele…fara speranta…Si acum asta!...Apa e sange…sangele cuiva…valuri de sange…De ce voi?...Am murit?...asa arata Raiul mult promis?...Doar un peisaj fara sens…cu marea de sange…marea de pacate…pacatele mele, ale voastre…ale noastre, a tuturor! Sangele meu…al tau si al celorlalti…De ce sufar doar eu?...De ce trebuie sa platesc eu pacatele tuturor?...Eu, cel care nu am gresit cu nimic?...Eu…eu…cine sunt eu?...Eu sunt totul…eu sunt Pamantul…Eu sunt Soarele…eu sunt Luna…eu sunt stelele…eu sunt dezamagirea, tristetea si disperarea…Eu sunt propriul D-zeu…dar mai ales…eu sunt MAREA!...Tot acest haos in care m-am trezit…toate aceste valuri imense…toata aceasta furtuna…toata multimea de oameni…litoralul…sangele…toate acestea sunt eu…MAREA!
...nu prea ma pricep la scris asa k...

alinusha_deea a scris:nice story mire...superba...asta a fost marea castigatoare?

mc, nu as fi reusit dak nu existau liviu si cu serban si dap :'>

mey, ti-am citit eseul e tot thrilling k al mastarei doar k pana prin ultima treime chiar nu am priceput nik... apoi m-am gandit la faza k ar putea fi Iisus, avand in vedere k ia toate pacatele asupra lui doar k Iisus stie deja cum e Raiul... ma rog, cel putin partea Sa spirituala stie ? Oricum, acel eu din eseul tau mi se pare rau (cu sensul de vinovat), chiar dak nu pricepe cu c a gresit
sau poate k e k in "Gradina Ghetsemani" a lui Voiculescu si acesta e conflictul dintre partea materiala si cea spirituala ?

alinusha_deea a scris:Eu sunt propriul D-zeu

sau poate k eul este un geniu, suficient siesi


sa mai scrii, k imi pui neuronul la munca si stilul e placut

Mariko21 a scris:

alinusha_deea a scris:Eu sunt propriul D-zeu

sau poate k eul este un geniu, suficient siesi

dapz...ceva d genul...aveam nervi cand am scris-o...asta simteam...

Discurs de motivatie pentru admitere la Facultatea de Stiinte Politice (e in engleza pentru k dau la sectia de engleza ) :

The fact that nowadays people in politics are the same they were in Communist period, doesn't actually give us a real choice when we vote. Every year, we have the same options, the same people, from the same period.

Lately, the games from backstage between political people, came out from behind the curtains, and could be seen even on the news. Maybe a bit too often...
Several times, in key-moments, somebody came out with file X (a compromising file, of course) about one of his opponents. The opposition and the power seemed to be playing like children: "Look, I have more files against you, I'm better so I win!"

The Romanians are already tired of so many games, and they want and need people who care about the Romanians before they care about themselves (Prime Ministers who aren't in foreign countries when their own country needs them, mayors who don't spend more time in cities abroad than they do in the city they ought to take care of and so on and so fourth)

But these people can't be found today, because, as I said earlier, the politicians are alwaus the same they were the year before, there's nobody new. And, like this, we enter some kind of vicious circle.

The generation that is in politics today isn't eternal. It will be replaced by another generation, a younger one, which doesn't have Security files, and which cannot be blackmailed with such ease. Like this, the vicious circle will brake.

People who can represent Romania in a more than satisfactory way, both in external affairs and in front of the Romanian people, will be needed.

I wish to be among those people. I've always wanted to make a difference, to bring a change, to have an impact on the world. I need to live for something else than just myself, because living only for myself would be like having the life of a plant. A plant is immobile, it always needs external factors to survive. I wish not to be the plant, but one of the factors which make the plants grow and bloom. With the proper education and preparing in political studies, I believe I will be up to this kind of job.



ps: thank God for Grosu

Interesting essay zoozik . Too bad our "fearless" leaders don't know this

Cer scuze pentru calitatea textului...

Ce este fericirea

Fericirea. Nu ai nevoie de filosofi pentru a înţelege aceasta. Nu ai nevoie de explicaţii complicate, de definiţii, de întrebări infinite. Toţi suntem fericiţi. Cine are o familie, o viaţă alături de prieteni, o casă a lui şi spune că este nefericit merită să moară în cele mai mari chinuri. Căci acesta a fost, este şi va fi fericit, dacă va şti să realizeze aceasta. Cine nu realizează că în inima lui stă fericirea va avea o viaâă lipsită de sens. Am aflat ce este fericirea de la un copil.
Vin de la bunica, de la Tecuci, cu trenul, a doua oară când merg singură. Stau în ultimul vagon, în ultima cabină alături de o doamnă în vârstă şi un tânăr. Merg cu Rapidul ce vine de la Iaşi către Bucureşti. Nu am decât o staţie. Cei doi se prind într-o discuţie, iar eu ascult aiurită de caldura măcinătoare din această vară toridă. Privesc pe geam ascultând ritmul sacadat al roţilor: taca-tac, taca-tac. Am inima în gât emoţionată să nu cumva să ratez staţia, să nu am timp să cobor, gânduri aiurea. După ce am trecut de curba veşnic prezentă de la Mărăşeşti, hotărăsc să mă duc pe hol, lângă uşile de coborâre pregătită să cobor.
Inima bate temătoare văzându-mă singură la capătul trenului. Curând mi se alătură o doamnă. O întreb însufleţită dacă va coborî la Focşani, însă răspunsul ei mă dezamăgeşte: va coborî la Bucureşti. Privesc destul timp şinele de tren care rămân fierbinţi în urmă. Şi trec mai departe, mai departe, însă cât mai aproape de casă. Acesta este scopul final: să ajung curând acasă. Când trec de Putna Seacă tresar crezând că am ajuns. După aceasta, doamna pleacă şi rămân singură în ritmul sacadat al roţilor grele, cu imaginea şinelor ce ard în soare în urma trenului.
Puţin mai târziu, mi se alătură un copil. Rămân un pic plăcut socată zărindu-i ochii: albaştri care scânteiau, înconjuraţi de un ten bronzat de razele soarelui. E un copil frumos cu trupul înveşmântat în nişte haine murdare. Deschide uşa din stânga mea în timp ce eu priveam pe coridorul singuratic al trenului. Înainte de a se aşeza îmi cere două mii. Refuz să îi dau. Se aşează apoi în uşă trenului pe trepte. Stă şi priveşte spre ceva, probabil gândindu-se. Văzându-l acolo, în mine se trezeşte un sentiment de repulsie dorind a-l împinge din tren să scap de imaginea aceea sărăcăcioasă. Se ridică apoi şi deschide uşile dinspre şine. Îngrozită, îi strig să le închidă. Îmi spune cu o voce blândă, privindu-mă, că se vor închide singure, apoi mă întreabă dacă voi coborî la prima. Îi spun că da, privindu-l ascuns şi examinând acest copil singur, dar netemător. Din nou mă întreabă cu vocea sa subţire ce oraş va urma, apoi dacă trenul acesta merge la Braşov. Îi răspund la prima întrebare că urmează Focşani, continuând cu răspunsul la a doua întrebare: că trenul acesta merge la Bucureşti şi că trece prin Buzău, Ploieşti, dar nu şi prin Braşov. Văd pe chipul lui oarecum regret. Îmi cere pentru a doua oară două mii şi primeşte acelaşi răspuns. Nu că nu am bani (am destui strânşi cu grijă pentru orgă), dar nu am mărunţi. Îmi amintesc totuşi că am 50 bani undeva în buzunar. În momentul când doresc să îi dau, aceasta este chemat de unul dintre cerşetorii cu care cred că umblă. Urmăresc cu atenţie mişcările copilului, uitând cu totul de emoţiile că nu voi coborî când trebuie la Focşani. Cerşetorul îi dă copilului o pungă cu nişte pufuleţi şi nişte suc. Acesta le ia în mână şi se întoarce cu privirea către mine ridicându-le şi zâmbind, zâmbind fericit. Îl privesc în ochii săi albaştri şi sinceri şi îi observ încântarea. Îi răspund la zâmbet. Dar curând controlorii apar certandu-i pe cei doi. De asemenea, ajung în oraş şi sunt nevoită să cobor.
Ajungând în gară, păşesc pe trepte şi dau să mă grăbesc să plec spre casă, dar decid să aştept plecarea trenului. În timpul aşteptării, bag mâna în buzunar şi găsesc cei 50 de bani pe care nu am reuşit să îi dau. Când trenul porneşte, privesc în ultimul vagon pe uşa deschisă şi zăresc copilul cu ochi albaştri stând jos, netemător şi fericit.
Pornesc spre casă pierdută în gânduri. Când am plecat de la bunica, ardeam de emoţie să mă întorc acasă să văd feţele oamenilor din oraşul meu, dar când am ajuns mi-am dat seama că mi-era dor de o lume ce a fost mereu la fel: perfidă, ignorantă şi indiferentă. Merg spre casă simţind cum ghiozdanul îmi apasă pe umerii obosiţi. Privesc trecătorii cu ochi îndureraţi şi văd chipuri fericite cu priviri indiferente. Îmi dau lacrimile, iar în pumn stă strânsă moneda. Mă întreb în sinea mea: mi-e milă de el, copilul cu ochi albaştri în drum poate spre casă, la Braşov, fericit de un lucru atât de minor ca nişte dulciuri aduse de un prieten, sau de mine, că am tot ce mi-aş putea dori, atât prieteni, cât şi o casă a mea, fără să umblu pe tren să ajung la ea, dar nu ştiu să mă bucur de ce am şi nu ştiu să înţeleg fericirea? Aproape plâng, căci de mine mi-e milă. Suntem toţi nuli pentru că nu ştim să preţuim ce avem şi să înţelegem semnificaţia fericirii.
Mă bucur totuşi că am aflat că nu toţi oamenii sunt astfel, nişte oameni lipsiţi de viaţă, de sensul acesteia.
Aş vrea să pornesc din nou cu trenul rapid de Iaşi către Bucureşti să înţeleg fericirea…De azi sunt fericită.

Regret ca fac un dublu post:

"A iubi" - verbul pierdut in dictionare la infima litera "I". Un cuvant in jurul caruia graviteaza, chiar daca tindem sa negam, intreaga noastra fiinta neputincioasa. "A iubi" - ne domina faptura, atat fizic cat si psihic. "A iubi" - ne creeaza si ne distruge. "A iubi" - fericire sau suferinta. "A iubi" - inexistent, si totusi, atat de prezent. "A iubi" - domina nimicul si totul. "A iubi" - inger sau demon. "A iubi" - teluric sau celest. Un cuvant deosebit de simplu reprezinta intregul, infinitul, absolutul, viata si moartea.

Cand esti la inceputul vietii, noaptea nu exista. lumea ta de joaca este cel mai real lucru cu putinta pentru ca este singura lume pe care o cunosti bine, care este numai a ta. Mai tarziu viata iti sopteste, apoi tipa ca nu totul este un zambet. si totusi mai dai cate o raita in lumea viselor...drumul e usor, e bine stiut si-l poti parcurge de cate ori vrei, nu-ti trebuie bilet de intrare. acolo, in lumea fara granite totul este permis si iti facisingur regulile, poti lasa afara piatra care iti apasa sufletul zi de zi. chiar daca, in lumea grijilor stii ca barbie e doar o papusa, in universul copilariei ea este supusa ta si tu esti unicul stapan.
Adancurile copilariei nu au ertificate de nastere, ele sa nasc, traiesc si vor dainui in adancul inimilor noastre, deoarece acolo au casa clipele fericite ale existentei noastre. si ori de cate ori simtitm nevoia...imbracam costumul de scafandru si ne scufundam...

de ce oare am citit povestea de mai sus pe mai multe site-uri cu horror stories? ...nevermind

now...ceva ce nu are nume...

Din indiferenta se poate naste iubire...din iubire se poate naste ura...din ura se poate naste obsesie..Dar te-ai gandit vre-odata ca dincolo de toate aceste sentimente, de tot acest haos, ceva mult mai puternic poate lua viata? Acel sentiment in jurul caruia se invart toate...acel sentiment care iti impleteste toate simturile...Ti-e indiferent - nu l-ai cunoscut niciodata cu adevarat. il urasti- tocmai pentru ca nu te-a ascultat. Il iubesti - intotdeauna a avut acel "ceva". te gandesti la el obsesiv - ai face orice pentru el. Ratiunea si sentimentele sunt contradictorii mereu, dar in acelasi timp, sunt in armonie...tot ce ai face din dragoste, ura sau obsesie este indepartat de urletul ratiunii...cu toate astea...sentimentele castiga...
Ii asculti un cantec...ii privesti o poza...si toata lumea se dizolva complet in jurul tau...nu mai auzi decat vocea lui si te simti pierdut in oceanul inghetat din privirea sa..Nimeni nu intelege asta...te simti indragostit de o statuie pe care o vrei daramata...te gandesti ca daca El nu ar fi existat ar fi fost OK, dar, in acelasi timp, ii multumesti cerului ca l-a creat.
Sentimentul Fara Nume te tortureaza. Nu ma vrei sa-l mai vezi, sa-l mai auzi, sa-ti amintesti de el...toate astea in timp ce-i privesti o fotografie ratacita prin timp...ratacita in amintirile tale...Era vesel sau trist?...o iubea sau nu?...Te intrebi tot timpul acelasi lucru...De ce?...nici tu nu stii...dar totusi, Sentimentul Fara Nume nu vrea sa dispara...iar tu te lasi prada gandurilor nemiloase, intrebarilor fara raspuns si a amintirilor pierdute...you want him back...

The monster with no name
by Scar

In a small town in Germany there was a boy, 12 years old. That child was very sick and other kids were making fun of him because of that.
One day he went in the woods. As he was passing tree by tree, bush by bush, he ran in to the monster with no name.The boy stared at him, scared, shivering.
-Little boy, little boy, tell me and give me your name and I shall make you healthy and powerful! Said the nameless monster to the boy.
-Johan is my name! now take it , use it, and grant me the wish you told me about !
The monster jumped inside the little boy. Immediately the boy was sick no more and he was powerful as an elephant. In the following days Johan became known in his town as the “Powerful Miracle “
One day Johan started to be sick again. The monster started to eat him inside-out.
-Munch-Munch! Goble-Goble! I’m gonna eat you ‘till you are no more!
The monster finished eating Johan and started to look for a new name…