1 Cenaclul poetilor Lun Aug 20, 2007 7:50 pm
Fluture_cenusiu
Varsta : 33
Sex :
Localizare : Focsani
Popularitate : 0
Puncte ZooZ : 6271
Numarul mesajelor : 310
Respectarea regulilor :
Sex :
Localizare : Focsani
Popularitate : 0
Puncte ZooZ : 6271
Numarul mesajelor : 310
Respectarea regulilor :
Aici fiecare isi va expune poeziile proprii sau chiar si poeziile autorilor preferati. Voi incepe eu printr-o poezie proprie si una a lui Minulescu.
Garii
Stau pe marginea șinelor de tren ascultând
Un ritm uitat de mult prea mulți,
Iar inima în mine plânge-ușor zicând:
"Dragul meu, învață, te rog să asculți,
Căci șinele ne plâng tristețea ce ne frânge
Și ne privesc tăcute, simțitoare,
Căci gara, singură, adesea plânge
Aceste suflete muritoare".
Și le privesc gândind durerea mea;
Le văd în soare lăcrimând
Și le întreb: "De ce v-ar păsa?
Căci toți murim...plângând."
Le întreb nedumerit cu voce rece:
"Voi nu veți muri oare iubind
La fel ca fiecare suflet ce va trece?"
Și stau tăcute strălucind
Și stau în gară frământându-ma în mine,
Căci șinele ascund povești veșnic nemuritoare.
Și vor deveni mult prea curând ruine
În a minții închisoare...
(va rog scuzati calitatea poeziei...nu a fost scrisa intr-un moment de prea multa inspiratie...)
Cantecul Nebunului de Ion Minulescu
Ei sunt cuminți...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deși de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...
Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Și mint fără rușine -
Și-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea...
Dar cum din Ei toți numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Și fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...
Garii
Stau pe marginea șinelor de tren ascultând
Un ritm uitat de mult prea mulți,
Iar inima în mine plânge-ușor zicând:
"Dragul meu, învață, te rog să asculți,
Căci șinele ne plâng tristețea ce ne frânge
Și ne privesc tăcute, simțitoare,
Căci gara, singură, adesea plânge
Aceste suflete muritoare".
Și le privesc gândind durerea mea;
Le văd în soare lăcrimând
Și le întreb: "De ce v-ar păsa?
Căci toți murim...plângând."
Le întreb nedumerit cu voce rece:
"Voi nu veți muri oare iubind
La fel ca fiecare suflet ce va trece?"
Și stau tăcute strălucind
Și stau în gară frământându-ma în mine,
Căci șinele ascund povești veșnic nemuritoare.
Și vor deveni mult prea curând ruine
În a minții închisoare...
(va rog scuzati calitatea poeziei...nu a fost scrisa intr-un moment de prea multa inspiratie...)
Cantecul Nebunului de Ion Minulescu
Ei sunt cuminți...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deși de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...
Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Și mint fără rușine -
Și-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea...
Dar cum din Ei toți numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Și fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...