Mereu am preferat marea. Ma simt intreaga, ma simt linistita la mare. Imi place sa ma plimb desculta pe malul marii, sa privesc rasariturile sau apusurile, soarele luminand marea in perfectiunea ei chit ca se contopeste cu ea sau lasa cateva dare de lumina pierdute pe suprafata ei.

Ma fascineaza sunetul valurilor, mi se pare cel mai linistitor lucru, pe langa sunetul ploii. Si daca e sa combinam ploaia si marea, sa stai in apa calda in timp ce parul iti este udat de stropi reci de apa, este deja ireal sentimentul de libertate si de pace interioara. Si cand e furtuna, sa stau sa privesc de pe vreun balcon fulgerele luminandu-i suprafata aparent densa in noapte...

Sa ma intind pe suprafata apei stand cu ochii inchisi, sub caldura soarelui este ceea la ce visez tot anul, in toate momentele in care sunt trista ma gandesc la acea senzatie pentru a ma elibera.

Sunt indragostita de mare, la mare ma simt in viata, chiar si cand doar lenevesc pe plaja, la soare. Marea este o parte din mine, in mod inexplicabil, caci nu locuiesc la mare sau ceva de genul, desi imi doresc asta de cand eram mica. Ma simt bine fiind doar eu la mare si sunt altfel ca persoana... De ce nu stiu exact...

Desi imi este foarte greu sa aleg intre mare si munte, prefer totusi muntele. Chiar daca voi parea putin iesit din comun, dar ador marea pe timp de iarna. E un peisaj superb! Vara merg la munte ca e mai racoare si muult mai frumos (ma refer aici la aglomeratie).

Apropo, ati avut ocazia sa vedeti marea in luna ianuarie, de exemplu? E superb peisajul! 200 de metri in larg numai gheata...