"...natura s-a temut pe vremea când trăia că o va depăși, iar acum că a murit s-a temut că va muri și ea" - de pe mormântul lui Rafael
"Să nu respecți nimic, să nu crezi decât în tine, în biologia ta, dacă vrei...Cine nu debutează așa - față de el însuși sau față de lume - nu va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleșit de adevăruri." - Mircea Eliade
"De multe ori privind în sufletul tău ți se pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile închise. O mână necunoscută a scris pe o hârtie, în colț, la poartă: Plecat fără adresă." - Octavian Goga
"Măreția unui om nu vine doar din ceea ce are înnăscut. Trebuie să treacă și prin împrejurări favorabile. Aceste circumstanțe sunt, adeseori, condițiile nefaste care înconjoară un om și-i formează caracterul, aproape ca și cum ar încerca să-l tortureze. Când dușmanii lui au dobândit toate formele cu putință, atât văzute cât și nevăzute, și se aliază pentru a-l face să se confrunte cu toate greutățile posibile, omul are de trecut adevarata probă a măreției"
"A fi mândru de victorie e primul pas pe calea distrugerii, iar a fi complet învins e primul pas spre ziua victoriei."
"Ciclul etern al suișurilor și coborâșurilor din viața unui om nu ține doar de bucuriile și de tristețile temporare" - Eiji Yoshikawa - "Taiko"
"Can the soul be really satisfied with such polite affection? To love is to burn - to be on fire, like Juliet or Guinevere or Eloise..." - Jane Austen - "Sense and sensibility"
"Love knows nothing of rank or river bank"
"Love denied blights the soul we owe to God"
"I will have poetry in my life. And adventure. And love. Love above all. No...not the artful postures of love, not playful and poetical games of love for the amusement of an evening, but love that...over-throws life unbiddable, ungovernable - like a riot in the heart, and nothing to be done, come ruin or rapture. Love - like there has never been in a play" - "Shakespeare in love"
"Misery and degradation and death and nothing that God or Satan could inflict would have parted us, you of your own will, did it. I have not broken your heart - you have broken it; and in breaking it, you have broken mine. "
"I love my murderer. But yours... how can I?"
"I pray one prayer, I repeat it till my tongue stiffens. May you not rest as long as I am living! You said I killed you, haunt me, then! Be with me always, take any form, drive me mad, only do not leave me in this abyss, where I cannot find you! I cannot leave without my life! I cannot leave without my soul!" - Emily Bronte - "Wuthering Heights"
"Prostia, cum spune Pyron, nu e cu nimic mai prejos de înțelepciune"
"Lumea se bizuie numai pe înșelăciune, când înșelăciune e însăși viața"
"Sufletul nu e decât o iluzie"
"Se cuvine să fii îndeajuns de înțelept ca să faci deosebirea între iluziile plăcute și cele care nu sunt"
"Un veșmânt scânteietor poate să acopere cele mai dureroase răni"
"Dragostea a făcut lumea să se smulgă din haos"
"Omul bogat poate găsi un altul mai bogat decât el, gloria omului celebru va fi întunecată de gloria altuia mai mare, puternicul va trebui să dea întâietate celui și mai puternic"
"A iubi nu e de-ajuns; trebuie să știi să iubești și să arăți altuia în ce chip să iubească"
"Virtutea și adevărul trebuiau să fie iubite numai pentru desăvârșirea lor"
"Bucuria cea mai nemărginită și adevărul etern sunt însăși Dumnezeu"
"Omul-Dumnezeu șia risipit sângele pentru toți și nu e de-ajuns să-i iubim pe cei ce ne fac bine, căci Cristos i-a iertat până și pe evreii care l-au dat morții și pe ostașii romani care l-au răstignit pe cruce"
"O dragoste, în sfârșit, care le poruncea să trăiască pentru alții"
"Daca legea cea mai sfântă, sub care ne petrecem zilele, nu îngăduie să batjocorim îndatoririle vieții, îngăduie și poruncește de asemeni să ne apărăm de primejdia ocării, fie chiar și cu prețul vieții. Cine se smulge neatins din flacăra stricăciunii e cu atât mai vrednic; pământul e o astfel de flacără a stricăciunii; din fericire, însă, viața nu dăinuiește mai mult decât o zbatere din pleoape, ca să poți învia din adâncul mormântului" - Henryk Sienkievicz - "Quo vadis"