Imi imaginez ca la multi va place sa scrieti.M-am gandit ca am putea incepe sa scriem o "poveste" intre toti.Reguli:eu o sa incep sa scriu un fragment care ar fi inceputul povestii si intre toti o continuam.In functie de ce a s-a scris mai sus urmatorul trebuie sa continue.
Sa vedem cine o sa aiba mai multa imaginatie si cand o sa ajungem la sfarsitul povestii.
Sper sa va placa.
Titlul e: "Linistea noptilor"



E o noapte senina. O raza de luna patrunde in camera Gabrielei in timp ce ea sta ingandurata. La ce se gandeste nimeni nu stie, dar ochii ei negri straluceau in intuneric. O liniste infioratoare stapaneste casa si sufletul fetei. Se ridica si se apropie cu pasi mici de fereastra unde raza lunii a inceput sa ii mangaie parul.

Apropiindu-se de fereastra un sunet straniu se aude vag.O neliniste apasatoare o determina sa deschida geamul.Privind luna isi aminteste de toate clipele frumoase petrecute alaturi de cei dragi.Sunetul straniu se aude din ce in ce mai tare;Gabriela infiorata sta nemiscata ascultand sunetul si privind luna cu norii care o ingradesc.Isi da seama defapt ca acel sunet este doar o iluzie:in casa este mult prea liniste.

Trec secundele, minutele, orele si ea ramana nemiscata langa fereastra. Soarele incepe sa-i zambeasca, dar ea ramane rece, ca si cum totul ar fi la fel. Oare nici o raza de soare nu poate sa-i incalzeasca sufletul? Cu ani in urma era o fata vesela, optimista, care stia sa se bucure de fiecare moment din viata. Acum are 22 de ani, dar 3 ultimii ani o apasa greu pe suflet si nu ii lasa inima sa bata ca inainte. In ochii ei vezi o fata matura, departe de frumosii ani ai copilariei, dar in adancul inimii ar vrea ca atunci cand se trezeste sa fie iar fata naiva de 12 ani, acea fata care nu stie ce sunt grijile, ce e durerea, dar oare e imposibil?

Stand nemiscata langa fereastra razele soarelui tot mai puternice ii lumineaza fata ,iar ochii plapanzi ai ei incep sa clipeasca din ce in ce mai tare.....ea doreste cu mult suflet sa ajunga ceva in viatza..isi da seama ca acest lucru o apasa din ce in ce mai mult.De atatia ani ea vedea o stralucire in viitorul ei,dar in loc sa ia masuri,ea lasa loc tacerii.O pata de amintire din mult iubita copilarie zace in sufletul ei.

Deodata se indeparteaza de fereastra, ca si cum ceva ar fi speriat-o. Isi da seama ca e dimineata. Priveste ceasul. E deja 9. I se pare ca noaptea a durat o secunda si in acelasi timp o eternitate. Vrea sa paraseasca camera, dar nu vede nici un rost. Afara o astepta aceeasi rutina: sa infrunte privirile tuturor. Toti se uita la ea cu mila si cand ea pleaca isi zic: "Biata fata! O viata distrusa pentru o minciuna! O amintire care mereu va fi vie in mintea ei si niciodata nu o va lasa sa fie fata vesela dinainte!"
Nimeni nu ii zice asta in fata,dar ea stie ce crede lumea despre ea.

Asa e fiecare zi din viata ei. Aceeasi rutina si totusi in aceasta lume nimic nu e imposibil.
Intro zi normala, iese ca in fiecare seara sa se plimbe singura pe strazile tacute ale satului linistit in care locuieste. In aceasta singuratate ea se simte sigura pe ea, simte ca aici nimic nu o poate rani. E o zi de vara calduroasa, dar spre seara cativa nori au aparut parca de nicaieri pe cer. In seara asta pleaca mai departe ca niciodata, dar fara sa isi dea seama. Mintea ei e departe de directia pasilor. Paseste parca cu frica, dar fara a ezita nici o clipa sa continue drumul. Deodata isi da seama unde este. A trecut mai bine de o ora de cand a pornit. Lumina soarelui se mai poate observa putin. Apusul e pe sfarsit.
De aici poate sa auda apa raului, dar ceva o impiedica sa se apropie mai tare de rau, dar nu poate sa nici sa se intoarca. Nu intelege ce e in mintea ei, dar nu poate sa se miste din acel loc. O forta necunoscuta a adus-o in acest loc si nu mai poate sa-l paraseasca. Poate o intuitie sau un presentiment! Nici ea nu poate intelege

Intr-o puternica tacere totul se opreste brusc.Observand ca nemiscarea si-a ocupat locul in acele momente se sperie si ramane la fel de tacuta precum inainte.Aceasta fata incepe incetul cu incetul sa isi dea seama ca traieste intr-o frica continua.Ii apar prin cap numai idei infricosatoare cum ar fi blestemul.Are vagi intentii sa se sinucida si toate acestea cu ajutorul acestui rau care a intrat in mintea ei.O fi doar imaginatia ei bogata?De mic copil ea isi dorea sa ajunga cunoscuta prin creatiile ei dar totul s-a spulberat fara nicio oprire.

Singuratatea o apasa din ce in ce mai tare pe umeri. E noapte deja. Lacrimile incep sa-i curga, dar nu stie de ce. Deodata aude o voce. La inceput crede ca e imaginatia ei, dar acum aude si niste pasi apropiindu-se de ea. In aceasta singuratate pe oricine ar speria orice zgomot, dar toata frica din sufletul Gabrielei dispare. Nu-si poate explica ce se intampla. Se intoarce inapoi ca sa vada cine e sau ce e.

Cu o anumita teama merge incetisor spre usa.Trage o privire vaga sa vada ce se afla pe hol si cine produce acel zgomot.Dintr-o data norii acopera luna,si se face intuneric in camera in care vantul batea prin geamul geamul Gabrielei.Iese din camera pregatita sa infrunte orice dar nu vede nimic.Sunetul se auzea din ce in ce mai incet iar totul i s-a parut ca a fost doar un vis.

Dar si visele au un rol.Uneori viata e un cosmar fara vise.Ne alimentam cu vise.Traim in vise si in cele mai grele momente visam.Gabriela intotdeauna a crezut in vise si a sperat ca toate visele ei o sa fie realitate intr-o zi,dar acum visele ei atarna de un fir de ata,unul foarte subtire.Oare de ce e viata atat de grea?

Ea nu si-a putut imagina niciodata cum este viata . Ea credea intodeauna in vise dar realitatea i-a inlaturat speranta . Gabriela o fata plina de vise a devenit o fata matura cu viata care-i atarna doar de un fir de ata . Va putea Gabriela vreodata sa mai aibe vise ( lipsa de inspiratie )

Se intoarce in camera ei si usa se inchide singura dupa ea....e obisnuita deja,in casa ei se intampla lucruri stranii de atunci......De ce nu poate uita,de ce nu se poate intoarce la viata ei normala de ce trebuie sa treaca prin acelasi iad zi de zi?Trebuie sa faca ceva,sa i spuna cuiva,dar cui?

Atunci se aseaza pe pat si sta nemiscata.Ochii ei albastri precum cerul noptii se lumineaza,dar fata ramane intunecata.Usa se deschide usor si scoate un scartait.In tocul usii vede o fetita de 8 ani cu un ursulet de plus.De cum este observata de Gabriela aceasta fuge pe holul intunecat.Gabriela o urmeaza.