Adesea confundata cu timiditatea in relatiile sociale sau definita ca emotivitate exagerata in situatii in care importanta este performanta (examene, vorbitul in public, etc.), fobia sociala a fost acceptata ca un dat si foarte multa vreme a fost privita ca o trasatura de personalitate. Afirmatii de genul : sunt timid din fire sau sunt foarte emotiv atesta acest lucru.

Pana unde merge timiditatea si de unde incep fobia? Nu este neobisnuit sa fii anxios atunci cand mergi la prima intalnire cu cineva, cand trebuie sa vorbesti in public, cand mergi la o petrecere unde este multa lume necunoscuta sau cand iei masa cu seful. Ceea ce este diferit la fobia sociala, cunoscuta si sub denumirea de anxietate sociala, este teama foarte puternica si persistenta de a fi judecat de alti oameni sau de a te purta intr-un fel nepotrivit, ridicol si in consecinta umilitor in situatiile respective. Gandul ca ai putea fi in centrul atentiei sau ca ai putea atrage privirile tuturor printr-un comportament nepotrivit devine de nesuportat.

Manifestarea anxioasa poate atinge cotele unui atac de panica. Este un cerc vicios deoarece intr-o astfel de situatie poti sa rosesti, sa iti tremure mainile, sa transpiri, sa ai ameteli si greata si atunci teama se amplifica deoarece ai impresia ca ceilalti vor observa aceste manifestari si vei sfarsi prin a te face de ras.

Fobia sociala se imparte in doua subtipuri: fobie sociala generalizata si fobie sociala de performanta.

In primul caz, anxietatea si evitarea apar in mai toate situatiile sociale, inainte de confruntarea cu situatia temuta, persista pe toata durata ei si inca destul timp dupa incheierea acesteia. Analiza retrospectiva a propriilor reactii in situatia tocmai incheiata este un lucru de la care persoana nu se poate abtine iar concluziile asupra prestatiei sale sociale sunt intotdeauna negative. Acest lucru conduce la o conduita de evitare a situatiilor problema. Evitarea se instaleaza insidios iar urmarile ei afecteaza toate aspectele vietii cotidiene : 40% dintre pacienti nu se casatoresc niciodata, nu au prieteni sau au foarte putini, pot abandona studiile in ciuda unor rezultate incurajatoare, refuza avansarile profesionale, etc.

Cel de-al doilea subtip, anxietatea de performanta, poate afecta cariera indivizilor a caror activitate ii situeaza in centrul atentiei unei audiente.

Fobia sociala apare in copilarie si adolescenta si este a treia tulburare ca frecventa dupa depresie si alcoolism. Desi s-a constatat ca femeile sunt de doua ori mai afectate de fenomen decat barbatii, de cele mai multe ori acestia din solicita cel mai des ajutor, deoarece este social acceptabil si privit ca normal ca o femeie sa fie excesiv de timida.

In conditiile unei evolutii nefavorabile a acestei tulburari, printre consecintele negative figureaza alcoolismul, dependenta de droguri si medicamente anxiolitice, depresia si tentativele de suicid. Daca una dintre aceste complicatii este motivul prezentarii la psihiatru, in foarte multe cazuri fobia sociala este ignorata si se trateaza doar complicatiile.

Factorii genetici. O cercetare facuta in 1992 de Kendler si colaboratorii sai pe un lot de peste 2000 de femei gemene a stabilit ca rata de transmitere genetica a fobiei sociale este de 30%. Studiile familiale arata si ele o rata semnificativ crescuta de aparitie a tulburarii la rudele pacientilor, comparativ cu subiectii care nu au fobie sociala.

Factorii biologici . Studiile indica disfunctii in metabolizarea serotoninei la pacientii cu fobie sociala, acest lucru fiind sustinut si de eficacitatea unor medicamente care intervin in eglarea serotoninei.

Factorii psihologici si educationali. Mostenirea genetica nu reprezinta decat o predispozitie pentru fobia sociala. Experientele de viata timpurii si mediul in care creste individul cu aceasta predispozitie sunt cele pot declansa fobia sociala. De exemplu situatiile umilitoare in care este pus de alti copii sau un mediu de viata traumatizant : modelul parintilor care au fobie sociala, parinti care supraevalueaza opinia altora, care impun standarde ideale, care izoleaza copilul de cei de acceasi varsta sau care, prin pedepse repetate, incurajeaza o imagine
de sine auto-depreciativa.

Stress-ul. Avand in vedere ca diagnosticarea fobiei sociale este tarzie si precara, evolutia ei urmeaza modelul unei maladii cronice, cu exacerbari si ameliorari. Exacerbarile sunt produse de stress, fie ca el vine sub forma unor evenimente traumatizante, fie ca inseamna responsabilitatile vietii adulte care presupun castigarea si mentinerea unei pozitii sociale. In timp, comportamentul evitant vine cu consecintele lui si face ca bilantul insucceselor sa creasca pe seama oportunitatile ratate prin neprezentare. Acest lucru pune o mare presiune
asupra individului, miza fiind insasi justificarea existentei. De aici pana la depresie si celelalte complicatii nu e decat un pas.

Tratamentul fobiei sociale se bazeaza pe psihoterapia de tip comportamental-cognitiv si doar secundar pe medicamente.

Plecand de la premisa ca disfunctia biologica incriminata in fobia sociala este la nivelul serotoninei, atentia cercetatorilor s-a indreptat asupra acelor medicamente care ii regleaza metabolismul. Dintre toti inhibitorii recaptarii de serotonina (SSRI) numai paroxetina (Seroxat, Paxil, Arketis) si-a dovedit eficacitatea. Efectele ei benefice de ameliorare a anxietatii in situatii sociale sunt evidente doar pe durata tratamentului si se adreseaza mai curand pacientilor care se tem ca simptomele anxietatii vor fi remarcate de cei din jur si ii vor pune
in situatii delicate.

Psihoterapia comportamental-cognitiva presupune o abordare integrata a tuturor elementelor care constituie tabloul fobiei sociale cu scopul de a produce o schimbare durabila de comportament (partea comportamentala) si de mod de a gandi (partea cognitiva) despre sine si relatiile sociale. Psihoterapia poate fi individuala sau de grup iar frecventa sedintelor este saptamanala.

Partea comportamentala presupune o evaluare initiala a abilitatilor sociale ale clientului, urmata de insusirea si/sau exersarea lor in situatiile sociale care-i starnesc teama.Abilitatile sociale se insusesc/exerseaza mai intai in sedintele de terapie individuala sau de grup, iar intre sedinte, in situatiile sociale cu care se confrunta clientul in saptamana ce urmeaza. Clientul are ca tema autoevaluarea reactiilor sale, a nivelului de anxietate si a felului in care gandeste in situatiile prin care trece singur, urmand sa discute cu terapeutul dificultatile intampinate.

Partea cognitiva vizeaza, pentru inceput, recunoasterea de catre client a gandurilor disfunctionale care apar la anticiparea si confruntarea cu situatiile temute ( ’o sa ma fac de ras’ , ’ o sa creada ca sunt un prost’ , ’nu voi reusi sa fac fata’ etc.). Aceste ganduri stau la originea nivelului mare al anxietatii, a tendintei de evitare si a consolidarii imaginii de sine proaste. Ceea ce isi imagineaza clientul ca gandesc cei din jur despre el este daca nu fals, cel putin exagerat. In terapie, clientul este invatat cum sa-si verifice convingerile disfunctionale in diverse situatii si sa descopere singur ca sunt exagerate. In timp, in fata unor argumente solide si verificate, aprecierea propriei prestatii devine mult mai adecvata, anxietatea scade iar imaginea de sine se imbunatateste.

Pentru ca fobia sociala presupune in multe cazuri o predispozitie genetica si biologica iar stress-ul poate creste oricand in viata fiecaruia dintre noi, exista riscul real al unei recaderi. Terapia comportamental-cognitiva ia in considerare acest risc si are o strategie de prevenire a recaderilor. La finalul terapiei se recapituleaza principiile ei generale si se face bilantul tuturor demersurilor care au ajutat clientul sa-si schimbe modul de reactie si de gandire. Tot materialul scris rezultat din terapie ramane clientului care-l poate revedea oricand se confrunta din nou cu aceeasi problema. Singur, de data aceasta, poate aplica ceea ce a invatat ca il ajuta si poate depasi momentele delicate independent de prezenta terapeutului.